Instalarea imprimantei

  • Nu mutaţi imprimanta fără ajutorul unei alte persoane.

  • Nu amplasaţi sau depozitaţi imprimanta afară, lângă surse excesive de mizerie sau praf, apă, sau lângă surse de încălzire, sau în locaţii în care se produc şocuri, vibraţii, valori mari de temperatură şi umiditate.

  • Amplasaţi imprimanta pe o suprafaţă orizontală stabilă ce depăşeşte perimetrul bazei în toate direcţiile. Imprimanta nu va funcţiona corect dacă este înclinată.

  • Evitaţi locurile expuse modificărilor bruşte de temperatură şi umiditate. De asemenea, păstraţi imprimanta departe de lumina solară directă, sursele de lumină puternică şi de căldură.

  • Nu blocaţi şi nu acoperiţi orificiile de ventilaţie şi deschiderile imprimantei.

  • Lăsaţi un spaţiu deasupra imprimantei, pentru a putea deschide complet unitatea ADF (Unitate alimentator automat de documente).

  • Lăsați suficient spațiu în fața imprimantei și în partea din stânga și din dreapta pentru a efectua tipărirea și întreținerea.

  • Asiguraţi-vă de conformitatea cablului de alimentare cu c.a. cu standardele de siguranţă locale. Utilizaţi numai cablul de alimentare furnizat împreună cu produsul. Utilizarea unui alt cablu poate cauza incendiu sau electrocutare. Cablul de alimentare al acestui produs este destinat exclusiv utilizării cu produsul. Utilizarea cu alte echipamente poate cauza incendiu sau electrocutare.

  • Folosiţi numai tipul de sursă de alimentare indicat pe eticheta imprimantei.

  • Amplasaţi imprimanta în apropierea unei prize de reţea de unde fişa poate fi deconectată cu uşurinţă.

  • Evitaţi utilizarea prizelor pe acelaşi circuit cu fotocopiatoarele sau sistemele de climatizare ce pornesc şi se opresc periodic.

  • Evitaţi prizele electrice controlate prin comutatoare de perete sau temporizatoare automate.

  • Menţineţi întregul computer departe de sursele potenţiale de interferenţe electromagnetice cum ar fi difuzoarele sau unităţile de bază ale telefoanelor fără fir.

  • Cablurile de alimentare trebuie amplasate astfel încât să se evite frecările, tăieturile, rosăturile, îndoirile şi răsucirile. Nu aşezaţi obiecte peste cablurile de alimentare cu curent şi nu permiteţi amplasarea cablurilor în zonele în care se circulă. Acordați o atenție specială pentru a menține toate cablurile de alimentare drepte la capete.

  • Dacă folosiţi un prelungitor cu imprimanta, verificaţi dacă intensitatea nominală totală a aparatelor conectate la acesta nu depăşeşte intensitatea nominală a prelungitorului respectiv. De asemenea, verificaţi dacă intensitatea nominală totală a tuturor aparatelor conectate la priză nu depăşeşte intensitatea nominală a prizei respective.

  • Dacă intenţionaţi să utilizaţi imprimanta în Germania, instalaţia electrică a clădirii trebuie protejată de un disjunctor de 10 sau 16 A pentru asigurarea unei protecţii adecvate la scurtcircuit şi supraintensitate pentru produs.