Acest scaner este un scaner de rețea cu trei elemente: „Fără computer”, „Partajare” și „Securizat”.
Puteți trimite imaginea scanată la o destinație selectată (precum un folder de rețea, e-mail, serviciu cloud sau unitate USB) prin operarea ecranului tactil al scanerului.
De asemenea, puteți utiliza aplicația pentru dispozitive inteligente Epson Smart Panel pentru a defini setările scanerului și pentru a scana și salva imaginile pe dispozitiv.
Aplicație pentru scanarea documentelor de la un dispozitiv inteligent (Epson Smart Panel)
Acest scaner este dotat cu un ecran tactil de 4,3 inchi de mari dimensiuni, ușor de utilizat.
Puteți particulariza afișajul ecranului în funcție de necesitățile proprii de scanare. Prin modificarea pictogramelor și a culorilor de pe afișajul ecranului, puteți găsi cu ușurință setarea de scanare preferată. Această funcție este utilă când scanerul este folosit în comun de mai multe persoane.
Acest scaner vine cu o funcție de autentificare care oferă autentificare independentă fără a utiliza un server. Sunt disponibile o varietate de metode de autentificare, cum ar fi atingerea scanerului cu un card de identitate. Pentru a obține un mediu de scanare securizat, puteți preveni operațiile accidentale înregistrând diferite setări presetate pe afișajul panoului fiecărui utilizator, precum și utilizând funcția de gestionare a jurnalului de utilizare.
Consultați Ghidul administratorului pentru a activa setările de autentificare.
De asemenea, puteți construi un sistem de autentificare utilizând un server de autentificare. Pentru a construi un sistem, utilizați Document Capture Pro Server Authentication Edition (denumirea prescurtată este Document Capture Pro Server AE).
Pentru informații suplimentare, contactați reprezentanța locală Epson.
