Verificarea şi modificarea stării produsului utilizând browserul web

Puteţi accesa interfaţa web a imprimantei (denumită „Web Config”) utilizând un browser web. De aici, puteţi verifica şi modifica starea imprimantei. Imprimantele şi computerele sau dispozitivele inteligente trebuie să aibă o adresă IP şi să fie conectate la aceeaşi reţea.

Notă:

Conţinutul afişat pe ecran diferă în funcţie de model şi situaţie.

  1. Verificați adresa IP a imprimantei.

    Verificaţi adresa IP prin imprimarea unui raport de conexiune a reţelei.

    Notă:

    Dacă doriţi să cunoaşteţi adresa IP a conexiunii Wi-Fi Direct sau informaţii IPv6, imprimaţi fişa de stare a reţelei.

  2. Rulaţi un browser web de la un computer sau un dispozitiv inteligent, apoi introduceţi adresa IP a imprimantei.

    Format:

    IPv4: http://adresa IP a imprimantei/

    IPv6: http://[adresa IP a imprimantei]/

    Exemple:

    IPv4: http://192.168.100.201/

    IPv6: http://[2001:db8::1000:1]/

    Notă:
    • La accesarea Web Config prin HTTPS, va apărea un mesaj de avertisment în browser, deoarece este utilizat un certificat auto-semnat stocat în imprimantă.

    • Utilizând dispozitivul inteligent, puteţi executa aplicaţia Web Config din ecranul de întreţinere al Epson iPrint.

  3. Verificaţi şi modificaţi starea imprimantei, după cum este necesar.

    Următoarele pagini reprezintă exemple. Setările anumitor anumite modele pot fi modificate prin intermediul WebConfig, pentru alte modele această opțiune nefiind disponibilă. Pentru detalii, vă rugăm să consultați Ghidul utilizatorului sau Ghidul administratorului (disponibile doar cu anumite modele) pentru produsul dumneavoastră.

    • Basic Settings
      Puteţi configura setările de bază ale imprimantei.
    • Advanced Settings
      Puteţi configura setările avansate ale imprimantei. Această pagină este dedicată, cu precădere, administratorilor.